Singuratatea...un dusman ce iti macina ratiunea si te face prieten cu deprimarea jucandu'se cu tine pana te ameteste...Un tiuit puternic intr'o dimineata de luni a dat startul celei mai triste zi din viata mea fara a avea un motiv bine intemeiat...M'am imbracat, mi'am rimelat ochii intr'un mod atat de mecanic incat ajunsa la munca ma intrebam daca am reusit sa ma spal pe fata...
Ma simt singura si abandonata...mi se intampla des sa fiu trista in ultimul timp...simt ca imi lipseste ceva...si fara sa vreau dau drumu unor lacrimi ce striga "singur!atat de singur!" si totusi nu sunt singura...dar de ce aceasta stare? Ce imi doresc? Cel mai urat e sa vrei ceva si sa nu stii ce...atunci cand vrei ceva anume cerii..te zbati pana obtii..dar aceasta stare...
Privesc in jur cu ochii goi...ma sperie toata aceasta situatie...si totusi ce ar trebui sa fac...azi parca toata lumea era impotriva mea...mi se parea ca orice vorba adresata mie era rautacioasa...si nu aveam putere sa ma apar...nu inteleg...un semn...poate asta astept...dar nu vine...poate a uitat tot ce a promis...sau poate nu a promis...poate am inteles eu gresit...sau poate a cedat...am obosit sa ma gandesc...am obosit sa fiu trista...poop roz...
alexutza, viata e cautare... cautarea deseori implica singuratate si introspectie... unii oameni se opresc definitiv odata ce gasesc un anumit lucru sau raspuns, iar altii savureaza anumite opriri doar temporar si apoi isi continua cautarea...
RăspundețiȘtergerefaza prin care treci e de fapt un motiv de bucurie... chiar daca ti se pare ce te zbati in zadar, tot zbuciumul acesta neclar iti ascute simturile (si simtirile) si iti mentine mintea alerta... si e o placere perverta in a nu sti unde te duce urmatorul pas; lasa-te dusa (putin!) de ea... :-)
eu iti doresc sa nu te opresti niciodata din cautare...