doar...vorbe...ganduri si taste apasate...

Ok...se zice despre mine ca sunt hotarata si ambitioasa...nu neg, dar sincera sa fiu habar incotro ma indrept...nu aveam nici un plan dupa care sa ma ghidez...nici un tel pentru care sa lupt, nu imi faceam planuri...doar ma bucuram de clipa si atat...Doar ca ceva s'a schimbat, nu realizez cum si cand...dar ma maturizez...ma gandesc mai des la moarte, la bolile ce mi'ar putea provoca moartea, devin lejer paranoica...devin certareata si fara sclipirea aia in ochi...zilele trecute am pus mana pe un pix si pe o foaie am notat ce vreau eu in viitor, asta e un plan, ceea ce nu ma reprezinta, am inceput sa scriu ca vreau un loc de munca sigur care sa ma satsfaca atat profesional cat si financiar ca exemplu am scris ospatar, barman, bucatar...am trecut alte tampenii de gen "imi doresc un barbat matur cu care sa fiu fericita, un camin mic si dragut in care sa ma astepte un animalut dragut caruia sa ii ofer toata dragostea ce as putea sa o ofer unui copil pe care nu mi'l doresc"...exact asa am scris....sunt putin socata cat ma pot schimba...ideea e ca incepe sa functioneze...primul lucru a aparut...un job bun...;)) barman ;) sunt fericita si profesional si material...deci...pasii mei nesiguri fara o orientare anume au devenit acum scrisi pe o foaie de hartie si trebuiesc urmati...am uitat sa scriu pe foaie ca am nevoie si de o foarte buna prietena cu care sa pot vb orice si sa nu ma dezamageasca niciodata incat sa nu o pot ierta, dar cred ca nu e posibil...de aceea exista blogul...

sunt ceea ce vreau sa fiu, dar visez ceea ce mi se da...

Ingrozitor, modul in care se tot vorbeste de vise si nimeni nu are nici o explicatie plauzibila...

Se spune ca cele mai dese sunt visele frumoase...sunt vise frumoase si vise urate...sunt vise lungi si vise scurte...vise cu ochii inchisi sau cu ochii deschisi...vise de multe ori asociate cu trairi, indepliniri sau subconstient, dar cert e ca nimeni nu stie sa ne zica cu adevarat ce se intampla cu creierul atunci cand capul nostru intra in visare...

Am hotarat azi sa vorbesc despre vise deoarece de curand viata mea a fost, oarecum, marcata de un COSMAR...

Un studiu arata ca cele mai urate vise le au femeile...nu stiu cat de real este, dar stiu ca toata viata mea am dormit insotita de cosnaruri, vise urate, din ce in ce mai urate...frica mea de intuneric ma facea sa imi continui cosmarul si atunci cand deschideam ochii in plina noapte...si totusi, am trait pana la varsta de 22 de ani cu aceste vise...am stat ani intreci singura si ma trezeam singura di aceste vise urate...multi dintre voi poate aveti aceste vise: alergat fara sens in ceata, cadere in gol, incercarea de a tipa dupa ajutor fara a avea pic de voce, astea sunt vise comune...dar cosmarurile mele sunt mai uarte de atat...sange care ma urmareste...diavolu care ma curteaza, animale ce ma sfasie bucati, creaturi oribile ce vor sa ma omoare...toate astea nu au o explicatie...caci viata mea nu a intalnit obstacole atat de mari...te trezesti iti spui ca a fost doar un vis si cand adormi la loc, visul continua...

Incepusem sa cred ca e ceva normal ca in mare parte cosmarurile sa ma urmareasca pana cand, seile trecute am adormit m'ai devreme decat de obicei...m'am trezit la 2 si 15 si m'am dus la bucatarie(pe intuneric, desi ma tem de intuneric)sa beau apa, m'am intors in pat si am adormit la loc...visul ce l'am avut oricat as incerca sa il descriu nu poate reda scena...fata cu sangele ce ii curgea in locul ochilor si matele pe afara ce ma urmare de la bucatarie pana in camera mea, pisicamea sterilizata care avea zeci de pisicute oribile ce incercau sa ma sfasie..intunericul spaima toate am crezut ca vor trece cand deschid ochii...si lumina...pisica mea dormea linistita in patul ei langa patul meu...dar frica mea nu se mai termina ma temeam sa adorm d frica ca va continua visul...asa ca analizam fiecare colt al camerei...era 2 si 17 trecusera exact 2 minute un vis de 2 minute...inchideam ochii de oboseala si vedeam umbre ce se invart in jurul patului...mi se parea absurd pana ce salteaua patului meu sa tremurat ca si cum cineva ar zguduio...ingrozitor...camera mea roz, plina de fluturasi si ingerasi...acum trec pe langa ea si simt ceva rau...

Deci care e treaba cu cosmarurile?

imi lipsesti...iar trecutul e trecut...

Trecutul e trecut, si oricat ai vrea sa il uiti nu vei putea, degeaba pui pe facebook citate de gen "mai bine te concentrezi asupra viitorului decat sa suferi dupa trecut", la fel de bine cum si mie imi este dor si tie iti este, ai spus'o chiar tu, doar ca uneori destinul, viata este atat de nedreapta cu noi, cu persoanele care se iubesc cu adevarat...poate nu e iubire, dar a fost ceva special...tu nu stii, desi crezi, cat imi lipsesc toate acele zambete, acele vorbe ce ma completau, glumele noastre, casa noastra, canapeaua noastra pe care ne dezbracam de secrete, de haine si inhibitii...mi'e dor de buzele alea ce reuseau sa ma faca sa cred ca sarutul perfect exista, de modul in care ma priveai, de modul in care ne copilaream si ...Doamne cat imi lipsesc pana si certurile noastre oribile, cu aruncat de haine pe geam si lucruri sparte prin casa...faceau parte din noi...de ce nu le mai putem avea...acum putem avea doar placerea unei nopti doua de sex impreuna, pe care cu siguranta nu o voi putea refuza desi stiu ca asa ar trebui sa fac...

S'au intamplat atat de multe...rele, bune...a trecut atata timp de cand nu ne'am vazut...simtit...atins...arde pielea p mine cand ma gandesc...si totusi e imposibil...greselile nu se pot sterge ca urma de saliva ce o lasai pe pelea mea...imi lipsesti...

sensul vietii...

 

Oamenii nu pot trai fara "legaturi afective" in sensul larg al cuvantului. Fara aceasta, posibil ca ar fi extrem de confuz. Toate cercetarile filozofice si religioase ne lasa intr'o senzatie de vid esential daca viata noastra ar fi lipsita de dragoste.

Dar viata este de multe ori atat de pesimista....deoarece oamenii au devenit atat de personali...uitam ca suntem cu totii in acelasi vas, avem un viitor de construit impreuna...evident, viata nu este perfecta, caci nimic nu este perfect. Omul a construit o societate in care totul este complicat, totul devine amestecat...

Din pacate omul are tendinta neinteleasa de a se auto distruge, sunt multe lucruri de spus despre oameni, defecte si viata dar suntem aici pentru un obiectiv bine definit, care este telul nostru suprem? Destinul nostru? Poate nu vom afla niciodata raspunsul la intrebarile noastre esentiale si existentiale, ceea ce va adanci si mai tare gandirea pozitiva de intoleranta. In fond ne acceptam sau nu soarta?

Am fi, insa, pierduti fara speranta, fara idealuri si fara aceasta curiozitate umana care ne face sa ne inaltam.

Nu suntem toti ingeri, cum nu suntem toti demonii...

In momentele cele mai negre ale vietii noastre exista intotdeauna o lumina care speram ca va straluci si pentru noi.

Viata noastra este in fond ceea ce facem, este o proba de supravietuire...